Dum. mai 19th, 2019

F.A.D. DJ – A.T.O.T. #S05EP01

Una dintre pasiunile vieții, pentru mine, este muzica. De mic am simțit că mă relaxează, că mă ajută să fac față mai bine momentelor dificile – fie ele de frică, fie de tristețe. Și este o strategie pe care am continuat să o folosesc până în prezent.

Una dintre pasiunile vieții, pentru mine, este muzica. De mic am simțit că mă relaxează, că mă ajută să fac față mai bine momentelor dificile – fie ele de frică, fie de tristețe. Și este o strategie pe care am continuat să o folosesc până în prezent. Atunci când mi se face foarte dor de acasă – de Satu Mare – îmi caut câteva melodii pe YouTube și instantaneu mă teleportez în casa de la țară a bunicilor mei paterni; când am de lucrat la o prezentare sau când mă pregătesc pentru câte un nou curs, pe fundal mereu se aude (în reluare) câte o piesă anume, care pare să aibă ritmurile cele mai potrivite pentru mine în acel moment. Când mă trezesc dimineața și simt că urmează o zi extrem de grea, după exercițiul de mindfulness mai stau în pat cu căștile pe urechi câteva minute și mă energizez pe ritmurile muzicii. Cert este că, la bine și la greu, muzica este o formă de terapie pentru mine.

Mai nou, mi-am propus să o integrez sub o anumită formă și în cadrul cursurilor de formare pe care le susțin. Cred că muzica este un instrument excepțional pentru tot ceea ce înseamnă training și proces educațional. Dacă stau bine să mă gândesc, cele mai importante sau mai grele momente din viața mea le-am integrat psihologic pe fundalul unei anumite piese; iar când aud piesa întâmplător, îmi reamintesc de ceea ce am trăit atunci și mă cuprinde bucuria datorată faptului că am trăit acel eveniment sau, după caz, că greul a trecut. Sunt de părere că muzica este o experiență sufletească universală, este ceva ce ne leagă pe unii de alții și probabil că este unul dintre cele mai frumoase cadouri primite de la viață. Muzica are un limbaj psihologic universal – ne poate ajuta atunci când avem nevoie să îndrăznim a întreprinde ceva nou; ori atunci când rușinea ne copleșește sau când furia ne zguduie din temelii.

• Unul dintre oamenii care au contribuit major la dezvoltarea intuiției mele – ca individ și psiholog – este regretatul expert în psihodramă Max Clayton. Pe Max l-am întâlnit mai mulți ani la rând în Ungaria, acolo unde el ajungea din Australia și eu, din România. În 2013, când Max a trecut în lumea celor veșnice, el i-a trimis întregului nostru grup de psihoterpeuți o scrisoare, în care ne încuraja ca, odată cu decesul său, noi să sărbătorim viața; iar piesa pe care ne-a lăsat-o drept amintire este I hope you dance, în interpretarea lui Ronan Keating. De atunci, când îmi este foarte greu, ascult această melodie și încerc să nu mă mai iau atât de în serios.