Dum. mai 19th, 2019

Samsung GALAXY J6 şi J8 au primit update la Android 9.0 Pie

Chiar dacă Samsung a anunţat oficial că va renunţa la seria de smartphone-uri GALAXY J, acest lucru nu împiedică compania sud-coreeană să aducă cele mai noi update-uri pe unele dintre modelele existente deja în piaţă.

Samsung a început să livreze actualizarea către Android 9.0 Pie pe Samsung GALAXY J6 şi J8, telefoane anunţate în primăvara anului trecut. Noutăţile aduse sunt similare, principala diferenţă fiind dată de update-ul de securitate: J6 primeşte doar patch-ul pentru martie 2019, în timp ce J8 îl primeşte pe cel pentru aprilie 2019.

De menţionat este că ambele device-uri trec la interfaţa Samsung One UI, una care pune mai mult accent pe simplitate şi comfort în utilizare. Aceasta integrează aplicaţiile cele mai utilizate în zona inferioară pentru a avea acces mai uşor cu o singură mână, în timp ce zona superioară va fi acoperită cu informaţii de uz general. Samsung a regândit centrul de notificări şi ecranul principal, iar noul Night Mode permite reducerea consumului de energie prin afişarea aplicaţiilor pe culori mai închise.

Update-ul va fi disponibil treptat, astfel că puteţi aştepta de la câteva zile, până la câteva săptămâni pentru a primi notificarea de instalare OTA.